Echipa CCT
Andrei Sănmărghiţan
Project Manager – PMP
Cristian Săndescu
L|PT Consultant Systems and Security Audit
Sunt pasionat de reţele, sisteme de operare, kernel programming şi hacking şi am o diplomă de inginer în Computer Science de la Politehnică. M-am alăturat echipei CCT în 2002 ca junior, iar în prezent mă ocup de proiecte de consultanţă şi audit IT&C cu accent pe securitatea sistemelor informatice.
Dan Orăşanu
Operations Manager
Fiind angajat al acestei companii înca de la înfiinţarea ei, din anul 2002, sunt mândru că am reuşit să-mi aduc aportul împreună cu restul echipei la dezvoltarea acesteia şi la crearea renumelui de care se bucură. Consider activitatea mea în această firmă ca fiind una dintre cele mai importante realizări profesionale de până acum. Activităţile pe care le desfăşor în CCT sunt legate de întocmirea şi gestionarea contractelor cu clienţii, furnizorii şi partenerii, de participarea la licitaţii şi la proiectele importante.
Elena Ionescu
Cleaning
De trei ani de zile sunt alături de echipa CCT şi îmi place să cred că îmi cunosc colegii îndeaproape, mai ales că natura meseriei mele i-a apropiat foarte mult de mine. Le sunt ca o mamă pentru că le ştiu toate preferinţele culinare, iar cafeaua este pentru ei mai savuroasă decât cea de acasă.
Mihai Dascălu
Consultant Information Technology and Communications
Punctual, serios, perfecţionist şi atent la detalii. Din altă perspectivă, meticulos, optimist şi atras de orice nouă oportunitate, deschidere sau challenge.