Consultanţă finanţări nerambursabile
Fonduri structurale
Fondurile structurale, destinaţia şi potenţialii beneficiari ai acestora
Fondurile structurale sunt încă din anul 2007 o oportunitate pentru persoanele care deţin sau doresc să îşi dezvolte o afacere şi reprezintă o alocare financiară pentru diferite proiecte, derulate prin intermediul programelor de dezvoltare.
Pentru obţinerea fondurilor structurale, solicitanţii trebuie să se încadreze în parametrii de eligibilitate. România beneficiază din partea Uniunii Europene de fonduri structurale din 2007 şi până în 2013, valoarea acestora fiind de aproximativ 28-30 de miliarde de euro.
Fondurile structurale se încadrează în categoria fondurilor nerambursabile, iar motivul pentru care ţara noastră beneficiază de acestea din partea UE este acela de eliminare a disparităţilor economice şi sociale dintre regiuni, în vederea realizării unităţii economice şi sociale. Astfel, pentru a reduce decalajele existente între regiuni la nivel european, precum şi pentru a întări competitivitatea şi ocuparea forţei de muncă, UE a creat instrumente financiare specifice prin care se acordă finanţări nerambursabile în mai multe sectoare de activitate.
Instrumentele structurale înglobează Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de Coeziune si actiunile complementare Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR) si Fondul European pentru Pescuit (FEP) . Fiecare dintre acestea este destinat finanţării, pe categorii, a diferitelor tipuri de proiecte.
I.Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) finanţează investiţii în dezvoltarea IMM-urilor, în unităţi de producţie, în infrastructură, educaţie, sănătate, dezvoltare locală şi susţine dezvoltarea economică durabilă la nivel regional şi local pe zone aflate în dificultate. FEDR este destinat divesificării structurilor economice în domenii precum inovare, cercetare şi dezvoltare tehnologică; antreprenoriat; întreprinderi mici şi mijlocii; servicii de sprijin pentru afaceri şi crearea de fonduri de garantare, investiţii, energie, turism, mediu-protecţia mediului şi prevenirea accidentelor ecologice, infrastructură, educaţie, societatea informaţională, asistenţă tehnică.
În România, FEDR finanţează, în cadrul programelor operaţionale şi a axelor aferente acestora, proiecte în valoare totală de 8.976.466.066 de euro.
Unul dintre programele operaţionale care beneficiază de finanţare structurală în valoare de 3.726.021.762 de euro este programul operaţional de dezvoltare regional (POR). Suma este repartizată pe următoarele axe aferente astfel: 1.117.806.529 de euro (30%) pentru sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor şi polii urbani de creştere; 758.245.428 de euro (20,35%) pentru îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport; 558.903.264 de euro (15%) pentru îmbunătăţirea infrastructurii sociale; 633.423.700 de euro (17%) pentru sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local; 558.903.264 de euro (15%) pentru dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului şi 98.739.577 de euro (2,65%) pentru asistenţa tehnică.
Un alt program care beneficiază de finanţare structurală în valoare de 2.544.222.109 de euro este programul operaţional sectorial de creştere a competitivităţii economice (POS-CCE). Suma este repartizată pe axele prioritare ale programului, respectiv 791.898.632 de euro (31%) pentru sisteme innovative şi eco-eficiente de producţie, 638.475.370 de euro (25%) pentru creşterea eficienţei energetic şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice, 536.395.116 de euro (21%) pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate, 383.170.103 de euro (15%) pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor pentru sectorul public şi pentru sectorul privat, 127.748.627 de euro (5%) pentru ca România să devină o destinaţie atractivă din punct de vedere touristic şi de afaceri şi 76.534.261 de euro (3%) pentru asistenţă tehnică.
Cel de-al treilea program cu finanţare din fonduri structurale în valoare de 1.289.332.210 de euro este programul operaţional sectorial transport (POS Transport), iar banii sunt alocaţi astfel pe axele prioritare: 967.662.078 de euro (75%) pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport, în afara axelor prioritare TEN-T, pentru crearea unui sistem naţional de transport durabil, 229.640.833 de euro (18%) pentru modernizarea sectorului de transport în scopul creşterii protecţiei mediului şi a sănătăţii publice şi siguranţei pasagerilor şi 92.029.299 de euro (7%) pentru asistenţă tehnică.
Programul operaţional sectorial de mediu (POS Mediu) este finanţat cu 1.236.652.195 de euro din fonduri structurale. Repartizarea sumelor pe axele prioritare ale programului este următoarea: 934.223.079 de euro pentru dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate, 171.988.693 de euro pentru implementarea sistemelor adecvate de management pentru reţeaua de arii speciale de protecţie a naturii, 113.906.388 de euro pentru dezvoltarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor natural în zonele cele mai expuse la risc şi 130.440.423 de euro pentru asistenţă tehnică.
Cel din urmă program care beneficiază de finanţare structurală în valoare totală de 170.237.790 de euro este programul operaţional de asistenţă tehnică (PO-AT), iar sumele sunt repartizate pe axele aferente programului astfel: 82.792.695 de euro (49%) pentru implementarea instrumentelor structural şi coordonarea programelor, 53.390.279 de euro (31%) pentru dezvoltări viitoare şi sprijin pentru funcţionarea Sistemului Informatic Unic de Management (SMIS) şi 34.054.816 de euro (20%) pentru diseminarea informaţiei şi promovarea instrumentelor structurale.
II. Fondul social european (FSE) finanţează sporirea adaptabilităţii şi a facilităţilor în vederea ocupării forţei de muncă şi a întreprinderilor, prevenirea şomajului, creşterea accesului pe piaţa forţei de muncă, adaptarea la schimbările şi evoluţia din domeniul industrial prin metode de instruire şi reconversie profesională, creşterea gradului de participare pe piaţa muncii a femeilor şi a imigranţilor, incluziunea socială combaterea discriminării. FSE vizează iniţiative care să se concretizeze în promovarea şanselor egale pentru toţi şi a includerii sociale, dezvoltarea educaţiei şi a formării continue, promovarea forţei de muncă calificate şi încurajarea inovaţiei în organizarea muncii, sprijinirea întreprinzătorilor şi a creării de noi locuri de muncă, valorificarea potenţialului uman în domenii precum cercetare, ştiinţă şi tehnologie, sau creşterea participării femeilor pe piaţa muncii.
În România, FSE finanţează proiecte în valoare totală de 3.684.147.618 de euro, sume alocate în cadrul programelor operaţionale cu axele lor aferente.
Programul operaţional sectorial de dezvoltare a resurselor umane (POS DRU) beneficiază de finanţare din FSE în valoare de 3.476.144.996 de euro, banii fiind distribuiţi pe axele prioritare astfel: 797.803.989 de euro (23%) pentru educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, 911.775.778 de euro (26%) pentru corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, 450.189.271 de euro (13%) pentru creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor, 176.656.289 de euro (5%) pentru modernizarea serviciului public de ocupare, 476.402.823 de euro (14%) pentru promovarea măsurilor active de ocupare, 540.608.927 de euro (16%) pentru promovarea incluziunii sociale şi 122.707.919 de euro (3%) pentru asistenţă tehnică.
Un alt program care beneficiază de finanţare în valoare de 208.002.622 de euro din FSE este programul operaţional de dezvoltare a capacităţii administrative (PO DCA), iar sumele sunt repartizate pe axe prioritare astfel: 116.481.469 de euro (56%) pentru îmbunătăţirea procesului managementului ciclului de politici publice, 83.201.049 de euro (40%) pentru eficientizarea furnizării serviciilor publice prin descentralizare, 8.320.104 de euro (4%) pentru asistenţă tehnică.
III. Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală (FEADR) şi fondul european de garantare agricolă (FEGA) sunt complementare politicii de coeziune economică şi socială şi intră sub incidenţa politicii agricole commune şi politicii de pescuit, prin urmare FEADR se adresează finanţării programelor de dezvoltare rurală, în timp ce FEGA susţine şi promovează pieţele agricole.
FEADR este destinat finanţării creşterii competitivităţii sectorului agricol şi silvic şi a industriilor prelucrătoare, urmărindu-se atingerea obiectivului printr-un management competent, care respectă politicile de mediu. FEADR acordă finanţare nerambursabilă pentru formarea profesională, apelarea la consiliere agricolă de către producătorii agricoli şi de către proprietarii de păduri, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, pentru modernizarea exploataţiilor agricole, dezvoltarea sau îmbunătăţirea infrastructurii în vederea adaptării şi dezvoltării agriculturii şi silviculturii şi pentru încurajarea sprijinirii înfiinţării grupurilor de producători.
FEADR este destinat şi finanţării diversificării economiei rurale şi a îmbunătăţirii calităţii vieţii în aceste zone, prin aplicarea mai multor metode de atingere a acestui scop, respectiv prin finanţarea punerii în valoare a patrimoniului cultural şi arhitectural. Din FEADR se pot finanţa acţiuni care prevăd punerea în valoare a patrimoniului cultural şi architectural, orientarea către activităţi non-agricole, sprijin acordat micro-întreprinderilor, încurajarea turismului şi a programelor de renovare a satelor. FEADR mai finanţează şi consolidarea fermelor din zonele montane şi sprijinirea celor de semi-subzistenţă, conservarea biodiversităţii prin împădurirea terenurilor agricole, îmbunătăţirea procesării agroindustriale, managementul pădurilor, modernizarea infrastructurii rurale şi a satelor.
III.1.Fondul european de pescuit sprijină creşterea competitivităţii sectorului piscicol şi se axează cu precădere pe asigurarea unui echilibru între resurse şi capacitatea de exploatare. Obiectivele alocării de fonduri nerambursabile în acestă direcţie sunt dezvoltarea pescuitului intern, a întreprinderilor economice din sectorul piscicol, asigurarea exploatării adecvate a resurselor acvatice şi sprijinirea acvaculturii, protecţia mediului şi a resurselor naturale din sectorul piscicol, protejarea mediului marin. FEP are următoarele axe prioritare: adaptarea flotei de pescuit a Comunităţii, acvacultura, pescuitul intern, procesare şi marketing, măsuri de interes comuni, dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit, asistenţă tehnică.
IV.Fondul de coeziune finanţează proiecte din domeniul protecţiei mediului şi a reţelelor transeuropene de infrastructură de transport şi are ca scop consolidarea coeziunii economice şi sociale. FC suplimentează anumite finanţări în vederea dezvoltării proiectelor de infrastructură, dar care trebuie să se încadreze în deficitul bugetar admisibil.
În România, FC finanţează proiecte în valoare de 6.522.423.028 de euro, iar banii sunt destinaţi pe proiecte operaţionale şi axele aferente.
Unul dintre proiectele cu finanţare din fondul de coeziune este programul operaţional sectorial transport (POST), suma totală destinată acestui program fiind de 3.276.605.085 de euro, din care 3.276.085 de euro (100% din alocarea FC pentru POST), fiind bani destinaţi modernizării şi dezvoltării axelor prioritare TEN-T în vederea dezvoltării şi integrării unui sistem durabil de transport în reţelele de transport ale UE.
Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POSM) este un alt program finanţat din FC, cu 3.275.817.943 de euro, repartizata pe axe prioritare. Astfel, 2.776.532.160 de euro (85%) sunt alocate pentru extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată, 229.268.644 de euro (7%) pentru reducerea poluării prin reabilitarea sistemelor de încălzire urbană, 270.017.139 de euro (8%) pentru implementarea infrastructurii în vederea prevenirii riscurilor natural în zonele de risc. FC finanţează proiecte care vizează protecţia mediului, reţelele de transport transeuropene, crearea de surse regenerabile de energie care promovează dezvoltarea durabilă, îmbunătăţirea managementului traficului aerian şi rutier, modernizarea transportului urban, dezvoltarea şi transportul multimodal, dezvoltarea durabilă.
Programe operaţionale şi specificul lor
Programul Operaţional Regional contribuie la realizarea obiectivului general al Strategiei Naţional-Regionale, scopul acestuia fiind diminuarea disparităţilor între regiunile României. Programul regional este finanţat din Bugetul de Stat şi cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, unul din fondurile structurale ale UE. Obiectivul global al programului vizează sprijinirea regiunilor subdezvoltate, dar şi valorificarea resurselor specifice regiunilor respective, insuficient exploatate, în vederea creşterii economice. Fondurile sunt alocate diferenţiat pe regiuni, în funcţie de gradul general de dezvoltare al acestora, adică invers proporţional cu mărimea PIB/locuitor, astfel încât regiunile mai puţin dezvoltate să beneficieze, proporţional, de o alocare financiară mai mare. Fondurile sunt destinate proiectelor prin care se reabilitează şi se modernizează infrastructura de transport, cea educaţională şi de sănătate, proiectelor care prevăd îmbunătăţirea mediului de afaceri prin sprijinirea creerii de parcuri industriale, tehnologice, logistice şi a celor prin care sunt sprijiniţi întreprinzătorii particulari. De asemenea, programul finanţează proiecte care urmăresc valorificarea potenţialului turistic, cultural, prin susţinerea iniţiativelor antreprenoriale din domeniu.
Programul Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE) are ca principal obiectiv creşterea productivităţii întreprinderilor din România, în vederea reducerii decalajelor faţă de nivelul de productivitate medie înregistrată la nivelul Uniunii Europene. Scopul programului este acela de creştere medie anuală a productivităţii pe angajat cu 5,5%, fapt ce ar putea permite ţării noastre să atingă un nivel de aproximativ 55% din productivitatea medie a UE până în anul 2015. Prin acest program se urmăreşte consolidarea şi dezvoltarea sectorului productiv, formarea unui mediu favorabil dezvoltării întreprinderilor, creşterea capacităţii C&D şi stimularea cooperării între instituţii de CDI şi sectorul productiv. Alte obiective specifice ale programului prevăd valorificarea potenţialului TIC şi aplicarea acestuia în sectorul public şi privat, promovarea surselor regenerabile de energie, promovarea potenţialului turismului românesc. Axele prioritare aferente programului sunt: un sistem inovativ de producţie, cercetarea, dezvoltarea tehnologică şi inovarea pentru competitivitate, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public, creşterea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă a sistemului energetic, asistenţa tehnică şi nu în ultimul rând axa prioritară-România, destinaţie atractivă pentru turism şi afaceri.
Programul Operaţional „Dezvoltarea resurselor umane” (POS DRU)
Prin programul operaţional „Dezvoltarea resurselor umane” se urmăreşte dezvoltarea capitalului uman şi asigurarea de oportunităţi egale de învăţare pe tot parcursul vieţii, precum şi modernizarea peţei de muncă. Ca obiective specifice, POS DRU vizează promovarea culturii atreprenoriale, accesul tinerilor pe piaţa muncii, îmbunătăţirea nivelului învăţământului educaţional, reincluderea persoanelor inactive pe piaţa muncii şi includerea celor din zonele rurale, îmbunătăţirea serviciilor publice de ocupare. Axele prioritare ale programului se referă la educaţia şi formarea profesională pentru creşterea economică şi dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere, conectarea învăţării continue la piaţa muncii, creşterea adaptabilităţii forţei de muncă şi a întreprinderilor, modernizarea serviciului public de ocupare, promovarea măsurilor active de ocupare, promovarea incluziunii sociale, asistenţă tehnică.
Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu)
Programul Operaţional Sectorial de Mediu are ca obiectiv principal protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi reducerea decalajului între ţara noastră şi UE în ceea ce priveşte infrastructura de mediu din punct de vedere cantitativ şi calitativ. La baza porgramul este principiul dezvoltării durabile prin urmărirea câtorva obiective, cum ar fi îmbunătăţirea accesului la infrastructura de apă, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015, ameliorarea calităţii solului, prin îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de judeţe până în 2015. De asemenea, programul vizează reducerea impactului negativ cauzat de centralele municipale de termoficare vechi în cele mai poluate localităţi până în 2015, protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural prin sprijinirea managementului ariilor protejate, dar şi reducerea riscului la dezastre naturale, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015. În vederea atingerii acestor obiective, s-au identificat următoarele axe prioritare: extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată; dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate; îmbunătăţirea sistemelor municipale de termoficare în zonele prioritare selectate; implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii; dezvoltarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc; asistenţa tehnică (asistenţă la implementarea şi monitorizarea programului).
Programul Operaţional Sectorial de Transport (POST)
Programului Operaţional Sectorial de Transport are ca scop promovarea unui sistem de transport care să permită deplasarea rapidă, eficientă şi în condiţii de siguranţă a persoanelor şi bunurilor, la servicii de un nivel corespunzător standardelor europene, la nivel naţional, în cadrul Europei, între şi în cadrul regiunilor României. Bugetul total al POST pentru perioada de programare 2007-2013 este estimat la aproximativ 4,9 miliarde euro, iar din aceasta sumă, 4 miliarde euro reprezintă suportul financiar al Comunităţii, în timp ce co-finanţarea naţională va atinge în jur de 0,9 miliarde euro. Obiectivele majore ale programului sunt legate de modernizarea şi dezvoltarea Axelor Prioritare ale Reţelei Trans-Europene de Transport (Axe prioritare TEN-T), modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere de-a lungul Axei prioritare TEN-T nr. 7, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de cale ferată de-a lungul Axei prioritare TEN-T nr. 22, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii navale de-a lungul Axei prioritare TEN-T nr. 18, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara Axelor prioritare TEN-T. POST mai vizează şi modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere, de cale ferată, a porturilor maritime şi fluvial, a celor de transport aerian, a materialului rulant de cale ferată dedicat călătorilor pentru reţelele de cale ferată naţională şi TEN-T. POST prevede şi dezvoltarea durabilă a sectorului Transporturi prin promovarea transportului inter-modal, îmbunătăţirea siguranţei traficului pentru toate modurile de transport şi minimizarea efectelor adverse ale transporturilor asupra mediului, şi nu în ultimul rând asistenţă tehnică.
Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA)
Programul de dezvoltare a capacităţii administrative prevede o serie de schimbări structurale şi de proces care permit guvernelor să îmbunătăţească formularea şi implementarea programelor în vederea obţinerii de rezultate sporite. PO DCA, prin axele sale prioritare, urmăreşte să soluţioneze probleme orizontale de management la toate nivelurile administraţiei publice (central şi local), punându-se accentul pe elementele cheie care întăresc credibilitatea administraţiei, în special, procesul de luare a deciziilor, o mai bună reglementare legislativă, responsabilizarea administraţiei publice şi eficacitatea organizaţională. Programul se orientează către îmbunătăţirea procesului de descentralizare a furnizării de servicii în anumite sectoare prioritare (Sanătate, Educaţie, Asistenţă Socială), îmbunătăţirea calităţii. Prin PO DCA se finanţează următoarele tipuri de activităţi: îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, prin descentralizare, îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor, creşterea responsabilizării administraţiei publice, îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale, sprijin pentru procesul de descentralizare sectorială a serviciilor şi îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor.
Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică (PO AT)
Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică are drept obiectiv asigurarea unui proces de implementare a instrumentelor structurale în România în conformitate cu principiile şi regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare şi control pe baza responsabilităţilor împărţite între Statele Membre şi Comisia Europeană, conform prevederilor din Regulamentul General privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune. PO AT oferă sprijin sporit procesului de coordonare şi sistemului de control financiar şi audit. Obiectivele specifice ale PO AT sunt următoarele: asigurarea sprijinului necesar şi a instrumentelor corespunzătoare unei implementări şi absorbţii eficiente şi eficace a instrumentelor structurale pentru perioada 2007-2013 şi pregătirea viitoarelor intervenţii din instrumentele structural, asigurarea conştientizării publicului general cu privire la rolul sprijinului comunitar, precum şi a înţelegerii de către potenţialii aplicanţi a intervenţiilor instrumentelor structurale. În vederea atingerii acestor obiective, au fost identificate următoarele axe prioritare: sprijin în implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor, pentru dezvoltarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Unic de Management, Diseminarea informaţiei şi promovarea instrumentelor structural. Activităţile finanţate prin PO AT sunt cele care necesită sprijin în implementarea instrumentelor structural şi coordonarea programelor, şi cele referitoare la diseminarea informaţiei şi promovarea instrumentelor structural.