Codul etic al auditorilor CCT

Codul etic CCT

  1. Sprijină şi încurajează  conformitatea cu standardele, procedurile şi controalele aplicabile pentru sistemele informatice;
  2. Dau dovadă de obiectivitate şi de profesionalism în îndeplinirea activităţii de auditor;
  3. Se ghidează după interesele clientului, păstrând standarde înalte de conduită şi comportament, şi nu se vor implica în activităţi care ar putea să îi discrediteze pe ei, pe organizaţiile pe care le reprezintă sau pe beneficiar;
  4. Menţin caracterul privat şi confidenţial al informaţiilor obţinute în timpul auditului; aceste informaţii nu pot fi folosite în scopuri personale sau ale unor terţi, exceptând cazurile impuse de lege;
  5. Îşi menţin un înalt nivel de competenţe pe ariile lor de specializare şi nu se implică decât în activităţi pe care le pot completa într-un mod competent din punct de vedere profesional;
  6. Informează despre rezultatul acţiunilor lor, inclusiv tot ce au luat la cunoştinţă legat de obiectivele propuse, părţile care au dreptul să primească aceste informaţii;
  7. Încurajează formarea competenţelor profesionale ale părţilor interesate cu scopul de a avea o mai bună înţelegere a aspectelor legate de securitatea informatică.

Interactivity by MB Dragan